vineri, 29 mai 2009

Viena - rezervarea biletului de avion

Anul acesta am decis ca e timpul sa revad Viena. Am fost in acest oras in Ajunul Craciunului acum vreo 4 ani si nu am avut prea mult timp sa ma plimb pe strazi sau sa vizitez multe locatii. Am vizitat Palatul Schoenbrunn, Catedrala Sfantul Stefan (nu am reusit sa urcam in turn pentru ca se inchidea). Am vazut Opera si am ajuns in Prater (din nefericire era inchis). Am mancat o vata pe bat (buna rau, mare si roz) si cele mai bune castane coapte.

Auzisem zilele trecute la radio despre o oferta a companiei Tarom: orice destinatie incepand de la 50 de euro. Cautasem pe net diverse oferte si gasisem la compania SkyEurope bilete la 133 de euro (scria cu toate taxele incluse).

Intru pe site-ul Tarom si gasesc oferta. Bucuresti - Viena (si retur) costa 136 de euro. Pun mana pe telefon sa intreb mai multe detalii (pe site scrie ca sunt niste conditii speciale). Conditiile sunt: nu poti schimba biletul si daca nu pleci cu, cursa pentru care ai cumparat, atunci ramai acolo (sau cumperi altul). Bun, nici o problema. O intreb daca exista bilete pentru data de 10 iulie. Nope, nu exista. Nici pe 9, nici pe 11, nici pe 12. Aaa, dar stai, exista la cursa normala dar va costa biletul 400 de euro. Nu merci.

Ma reorientez pentru SkyEurope. Intru pe site-ul lor. Aleg datele de plecare si intoarcere. Pretul biletului: 118 euro. Ma gandesc ca am noroc. Caut un numar de contact pentru Romania. Sun si intreb daca pot face plata prin virament bancar. Domnul care imi raspunde imi spune ca da si ca pot face rezervarea la telefon. Ii spun detaliile necesare si imi spune pretul final de 138 de euro. Intreb de ce e mai mare, pe site fiind altul.
Raspuns: "Pai noi va trimitem datele pe mail (contul bancar in care urma sa virez banii) si daca faceti rezervare telefonica asta va costa 20 de euro. Daca cumparati unul din primele 9 bilete, pretul va fi acesta. Restul biletelor vor fi mai scumpe."

Ii multumesc si ma intorc la site. Aleg datele de plecare si intoarcere. Daca vrei sa stai spre culoar sau pe mijloc te costa 5 euro, in schimba la geam te costa 7. Aleg la geam. Mai ai optiuni de asigurari si alte balarii (le-am refuzat). Ajungem la partea cu datele personale iar mai apoi la bagaje. Pentru 1 bagaj la cala platesti inca 12 euro (12 dus, 12 intors). In total 24 (pentru fiecare alt bagaj, pretul se mareste). Vrei sa platesti cu cardul? Te mai costa inca 10 euro. In total biletul a ajuns la 159.

Intre timp un amic imi da adresa unui site (http://www.paravion.ro/). Intru si gasesc biletul la 133 de euro. Deja sunt confuza. Biletul era 118 euro si 15 euro costa taxa de serviciu (comisionul companiei care detinea site-ul). Sun si intreb: de ce pe site-ul companiei imi sunt taxati 24 de euro pentru bagaje si 5-7 euro pentru loc si dumneavostra nu o faceti ?
Raspuns: "Pai pentru asta veti fi taxata la aeroport. La checking va trebui sa achitati acesti bani"
(chestia asta nu este scrisa absolut nicaieri pe site).
Probabil ca daca nu platesti suma pentru loc si pentru bagaje ai voie sa stai pe aripa avionului cu o pereche de chiloti in buzunarul stang al pantalonilor, pasta de dinti in cel drept si periuta in mana stanga (cu dreapta te tii sa nu cazi).

Pana la urma fac rezervare direct pe site-ul companiei. Pretul final: 159 de euro, o factura un pic mai mare la telefon si vreo 2 ore pierdute.

1 comentarii:

Daniel spunea...

Apropo de chestia asta, circula un banc pe vremea lu' Răposatu, despre d-na COdoi, care se duce să trimită şi ea o scrisoare academică către nu ştiu ce instituţie din străinătate.
Normal, funcţionara de la ghişeu o întreabă: "Paravion?", la care răspunsul vine subit: "Nu păreţi?"